Posts Tagged ‘poliţie’

Aceşti poliţişti minunaţi şi maşinile lor uimitoare

iulie 16, 2009

Bucureşti, un oraş plin de poliţişti şi maşini. Sau, mai exact, de poliţişti cu maşini. Pentru că nu ai cum să tragi altă concluzie, în momentul în care vezi elementul de identificare. Dacă acum câţiva ani număram proştii care îşi luaseră vestă reflectorizantă şi o ţineau în maşina, de la o vreme încoace am început să mă uit după unul dintre următoarele două semne distinctive, afişate sub formă de abţibild în parbriz:

1
2

Motivul e clar. Nu afişezi aşa ceva din mândrie pentru profesie. O faci ca să intimidezi. Ceva gen: “Mai bine nu mi-ai tăia calea!“, “Ar fi recomandat să mă laşi să mă bag în coloană!” şi “În niciun caz nu îmi bloca maşina în parcare!“. “Că nu se ştie…” Dezavantajul ar fi că te expui în faţa celor care n-au multă minte, însă le este suficientă o cheie.

N-am nimic cu poliţiştii. Nu mi se pare anormal că foarte mulţi sau toţi au maşini, doar sunt tot români, iar de când s-au inventat creditele şi autohausurile, orice român poate avea maşină. Neapărat Volkswagen, de preferat modelul Golf şi dacă se poate, argintiu. Mă întreb doar cum contribuie la îmbunătăţirea imaginii Poliţiei Române un SUV de peste 50.000 de euro, care are unul dintre cele două abţibilde lipit în parbriz şi pe care îl vezi parcat pe două locuri, la mall. Iar exemplele pot continua. De preferat la secţiunea “Comentarii” :P .

Braţul lung al legii, văzut prin ochii justiţiei

iunie 26, 2008

După modelul deja consacrat “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, Evenimentul Zilei prezintă în numărul de astăzi trei cazuri de poliţişti anchetaţi/sancţionaţi pentru că şi-au făcut (prea bine) treaba.

Cazul #1: prinzi în flagrant un hoţ de maşini, dar care are cunoştinţe în poliţie, eşti dat afară. Moment în care intervine justiţia, care nu e în stare să-ţi facă dreptate nici după 11 ani.

Cazul #2: nu vrei să-l hăituieşti pe Gheorghe Funar în trafic, ţi se înscenează un scandal sexual, cu două minore de 13 şi 14 ani şi eşti dat afară. Cum posibilitatea ca fetele să fie virgine era nulă, poliţistul incriminat a încercat să se apere, argumentând că, în perioada în care ar fi avut loc relaţiile sexuale, el tocmai se operase la rinichi şi i se montase o sondă. Degeaba! Omul e dat afară. Adevărata surpriză avea să se producă peste 2 ani, când poliţistul a fost reîncadrat şi a primit o despăgubire pentru cheltuiele de judecată şi salariile neîncasate în acest interval.

Cazul #3: O judecătoare este prinsă beată la volan. Poliţiştii vor să o convingă să sufle în fiolă şi ar mai vrea să-i întocmească dosar penal, pentru conducere sub influenţa alcoolului. Ambele încercări eşuează. Lucrurile nu se termină aici, căci poliţiştii sunt anchetaţi în prezent pentru că n-au apărat-o pe judecătoare de camerele de filmat ale televiziunilor.

Probabil urmează Cazul #4, iar în rolurile principale vor fi poliţiştii care l-au prins pe Sile Pietroi şi au adunat suficiente probe cât să stea la umbră pentru tot restul vieţii, dacă ar fi fost judecat de o justiţie normală.