De neînţeles

“Mi-a aruncat carnetul, că a zis că nu e vizat pe 2008/2009. Am început s-o în jur. Îmi bag picioarele în tot Metrorexul!”, aud pe cineva urlând în telefon, pe peronul metroului. Nemulţumitul arăta cam aşa: un puşti lovit de acnee, cu un telefon superdotat, adidaşi Nike, blugi Levis, ghiozdan Jordan şi geacă de piele.

M-a încercat un sentiment de compasiune, pentru că am fost şi eu în situaţia lui. Bine, că dintre enumerarea de mai sus, eu nu aveam decât acnee, pe vremea când stăteam lunar la cozi mai lungi decât o zi de vineri la serviciu, doar ca să îmi iau abonament la metrou cu reducere 50%. Tocmai de asta nu înţeleg de ce o face acum, băiatul de bani gata descris mai sus. Dar poate nu e băiat de bani gata, ci doar un copil dintr-o familie modestă, pe care părinţii îl “aprovizionează” cu haine şi accesorii de firmă, cumpărate din banii economisiţi datorită abonamentului de metrou la preţ redus. Sau poate părinţii şi-au propus să îl înveţe ce înseamnă valoarea banului şi le-a ieşit. Atât de bine, încât copilul e dispus să străbată magistralele în lung şi lat, pentru cei 11,5 lei decontaţi de stat. Pe care probabil îi cheltuieşte pe taxiul pe care îl ia de la metrou până acasă sau invers…

La metrou, yo!

De când trebuie să fiu la serviciu la 11.00 am parte de o călătorie mai lejeră cu metroul dimineaţa. Nu scap însă de proba de foc numită “coborârea din metrou”, mai ales în zona de conflict numită “Piaţa Victoriei”.  Neavizaţi, unii ar spune că acolo mi-am dobândit muşchii .

Am ajuns să mă uit, înainte să se deschidă uşile, după posibili suspecţi care ar putea să-mi blocheze primii paşi pe peron şi să îmi pregătesc replicile şi acţiunile de răspuns din timp. Culmea e ca nu mi se mai întâmplă să nu primesc prioritate la coborâre. Tocmai acum, când sunt pregătit să reacţionez! Li se întâmplă însă altora. La Ştefan cel Mare, un dobitoc n-a avut răbdare să coboare 1 (o singură) persoană. Scuza, la fel de tâmpită ca gestul: “Şi-aşa nu e aglomeraţie…”. A primit însă o parte din ce merita – apostrofări cât cuprinde şi privirile celor din vagon aţintite asupra sa într-un mod deloc înţelegător.

Tot la metrou şi tot la Piaţa Victoriei, joi seară era zi de bilanţ contabil pentru cerşetori. O familie din breaslă – mamă, tată, copil – îşi număra încasările din ziua respectiva, pe o bancă, în văzul tuturor. În bancnote de 1 leu şi 5 lei, banii nu erau deloc puţini. Aş putea să zic chiar că erau mai mulţi bani decât câştigasem eu după o zi de muncă. Dar ce contează? Aşa-s românii: unii inventivi, iar alţii darnici.

Patiseria salvează foamea din România!

N-ai bani de o shaorma sau ţi-e jenă să o mănânci la metrou? Nicio problemă! Te salvează patiseriile, care sunt la tot pasul. Lângă metrou, înainte să intri la metrou, pe scările de la metrou… Doar că trebuie să stai răbdător la coadă, riscând să pierzi cel puţin un metrou, pentru că împătimiţii foietajelor sunt mulţi. Dar merită! Odată ajuns în vagonul de metrou, toţi vor privi invidioşi spre ambalajul invariabil gri şi unsuros, dar şi spre firimiturile lăsate în urmă.

Şi dacă shaorma e numai una,  patiseriile oferă diversitate, nene! Poţi să concepi lejer o masă care să includă aperitiv, două feluri şi desert. Începi uşor cu nişte sărăţele, bagi o merdenea şi o dobrogeană, iar apoi finalizezi în stil de mare campion cu un ştrudel cu mere!

Fanii patiseriilor sunt chiar şi jucători de fotbal în devenire, pentru care o masă în oraş sau o alimentaţie sănătoasă sunt echivalente cu un popas la patiserie. Nu-i aşa că ambalajul descris mai sus se asortează perfect cu gentuţele lor dichisite în care îşi ţin încălţările cu crampoane?

Apoi, avem McDonald’s-ul patiseriilor. Se numeşte Fornetti. Mai presus de toate, oferă calitate! Are ambalaje personalizate (unsoarea apare pe un fond alb), personal calificat şi instruit, iar produsele cresc sub ochii tăi. Pentru Fornetti, trebuie să renunţi la mai mult de un metrou. E nevoie de un drum special pentru aşa ceva şi de răbdare, căci produsul tău preferat s-ar putea să nu mai fie pe stoc.

Personal, n-am mai mâncat de ani buni de la vreo patiserie sau de la Fornetti. Nu de alta, dar mă tem în primul rând de efectul devastator al grăsimilor şi carbohidraţilor. Şi zău că sunt alternative la merdenele şi alte prostioare! Trebuie doar să te gândeşti la tine mai mult decât atât.