Pot să mă servesc (şi) singur!

Promoţiile de orice fel sunt inutile în România, atâta timp cât există hipermarketuri şi magazine cu autoservire. Nu contează că e vorba de 3+1, de mostre gratuite, degustări sau cadouri. Sunt bani aruncaţi pe fereastră.

Românul nu se jenează să cumpere trei produse (cazul optimist) şi unul să-l consume pe loc, fără să-l plătească. Sau să-şi ofere oricând şi la orice, mostre gratuite şi sesiuni de degustare. Încerci să-l ademeneşti să-ţi cumpere produsul cu un cadou? Păi îşi ia cadoul (care n-are cod de bare şi nu piuie la ieşire) şi ţi-a lăsat produsul pe raft!

O idee despre cum trebuie tratat clientul român de către hipermarketuri. În toată parcarea de la Kaufland, nu vezi un căruţ de cumpărături lăsat de izbelişte. Toate sunt frumos încolonate, în locurile special amenajate. La Carrefour, e jale! Zici că au fost aruncate din avion pe toată suprafaţa parcării. Diferenţa o fac, evident, cei 50 de bani! pe care trebuie să-i bagi în căruciorul de la Kaufland, ca să poţi să-l iei, şi pe care nu-i recuperezi decât dacă duci căruciorul la locul lui, după ce l-ai folosit. Simplu şi eficient!

Oare românii procedează aşa ca să nu piardă 50 de bani sau ca să nu-i ofere altcuiva? Ăsta e misterul…

Intruşii din toaletă

Ieşisem din Kaufland şi mă îndreptam spre maşină, când mi-am dat seama că nu are sens să-mi torturez vezica până acasă. Aşa că m-am întors în hypermarket cu o ţintă precisă: toaleta. După eliminarea presiunii au urmat spălatul şi uscatul pe mâini (ştiu, lucrez curat), perioadă în care în toaletă au mai intrat două persoane.

Prima a fost o doamnă de vârsta a treia, care probabil nu desluşise silueta masculină de pe uşă. I-am zis politicos că n-are ce căuta acolo şi a plecat stânjenită. A doua persoană a fost un copil al străzii, care s-a aplecat la chiuvetă şi a început să bea apă.

Dacă eroarea femeii m-a amuzat, gestul copilului m-a lăsat fără replică şi fără cuvinte. Era acelaşi copil pe care îl văzusem cu câteva clipe în urmă strângând cărucioarele, alături de angajaţii plătiţi să facă asta. Mă gândesc că cele câteva înghiţituri de apă reprezentau răsplata pe care şi-o oferea, cu permisiunea altora.

Primul impuls a fost să-i dau nişte bani să-şi ia un suc, dar am renunţat, pentru că îl văzusem mai devreme cu ţigara în gură şi, oricum, nu ştiu cât l-ar fi ajutat. Am plecat însă fără să zic sau să fac nimic. Pentru că nu ştiam ce sau orice aş fi făcut ar fi fost prea puţin sau greşit.

Nu pretind că am rezolvat problema ignorând-o sau că am procedat corect, doar că nu ştiu ce aş fi putut face. La fel de greşit ar fi să concluzionez că există copii ai străzii care o duc mult mai rău. De fapt, nu vreau să spun nimic cu postul ăsta. Doar să-l scriu, pentru că m-a impresionat întâmplarea.