Prima săptămână de concediu din acest an am ales să mi-o umplu cu o vacanţă în Grecia. Am zis că ajunge atâta patriotism, dovedit prin “n” vacanţe pe litoralul autohton, şi că e timpul să ies pentru prima dată din mirifica noastră ţară.
Trecând peste drumul de coşmar cu autocarul, aş putea zice că fost chiar o vacanţă reuşită. Mi-au plăcut condiţiile de cazare, calitatea serviciilor şi felul de a fi al grecilor. Nu mi-a plăcut că minuscula staţiune în care am stat - Olympic Beach - era doldora de români. Noroc că ai mei compatrioţi se comportă mult mai bine pe “în deplasare”, decât acasă. Cei mai mulţi dintre ei probabil au apreciat efortul vânzătorului ambulant grec de gogoşi(?) (comestibile, nu verbale) de a-i îmbia cu binecunoscuta incantaţie “Ia gogoaşa, neamule!“, însă eu mi-am zis că nu mai calc în viaţa mea în Grecia, în momentul în care am auzit sloganul publicitar de mai sus. M-am răzgândit însă şi m-am decis că n-ar fi rău să experimentez o vacanţă tot în Grecia, dar pe o insulă. Cunoscătorii m-au asigurat că acolo n-au ajuns prea multe picioare de români.
Nu mi-au plăcut nici chinezăriile şi imitaţiile care se găseau pretutindeni şi nici că pe la 12.00 - 1.00 era închis cam peste tot.
La capitolul obiective turistice vizitate am bifat 0 (zero) reuşite. Nu, n-am vizitat nici măcar Meteorele şi nici muntele Olimp! Asta pentru că trebuia să ma trezesc cu noaptea în cap şi să merg cu autocarul până la mama dracu’, aşa că am preferat să DORM! Încă mai cred că am făcut alegerea corectă. 
Cred că am uitat să menţionez destule lucruri, dar d-asta am pus “(I)” după titlul articolului. Poate, poate…
