Atracţie fatidică

Habar nu aveam, atunci când mi-am luat maşina, că mă voi alege cu un veritabil magnet pentru femei (am vrut să scriu aspirator, dar termenul atracţie mi se pare mai potrivit pentru întâmplările de care am avut parte până acum). Asta de la bun început! Pentru că în locul domnului consilier de vânzări, care ar fi trebuit să îmi înmâneze cheile maşinii şi celelalte documente, am avut parte de o domnişoară consilier de vânzări. Sau, mai exact, o domnişoară aspirantă la funcţia de consilier de vânzări. Spun asta pentru că, fără să fiu misogin, eu, ca viitor utilizator al autoturismului, ştiam mai multe despre acesta decât ea, persoana care trebuia să mi-l livreze. Iar eu nu ştiu nimic despre maşini!

O altă domnişoară, care şi-a exercitat calitatea (superioară) de şofer, şi-a parcat aseară maşina atât de aproape de a mea, încât doar câţiva centimetri lipseau până la “penetrare”, ca să folosesc un termen atât de familiar dumneaei. Cum manevra mi-a blocat autoturismul, am purces la cercetarea locului faptei. Aşa am descoperit că îşi lăsase numărul de telefon în parbriz, pe o cartelă de metrou.

Tot un număr de telefon lăsat în parbriz, de data asta al meu, mi-a dat de veste că maşina mea a mai atras o femeie. Care a simţit nevoia să imi scrie şi numele ei. Ba chiar a mai ţinut să mai facă şi o menţiune pe bileţel: “În legătură cu avaria”…

Asaltat de admiratoare

Era una dintre ele. Una dintre cele care mi-au refuzat propunerea deloc indecentă de a fi prieteni, asta însemnând pe atunci, în viziunea mea, lungi plimbări prin cartier şi câte un sărut stângaci după fiecare “Bună!” şi “Pa!”. Numai că, acum, ea alerga după mine! M-am oprit, pregătit să îi spun că e un pic cam târziu, după vreo 10 ani, să realizeze ce greşeală a făcut. S-a oprit şi ea, dar în dreptul aspiratorului de femei cu care eram – m-am referit aici la Floyd, nu la maşina roşie din dotare – cu care a flirtat momente bune, într-un mod care m-ar fi făcut gelos, pe vremea când visam şi eu să am parte de aşa ceva. “Mi-am lăsat maşina în mijlocul intersecţiei!”, a zis ea, mai degrabă ca o scuză că nu poate să stea foarte mult, decât preocupată că ar putea bloca traficul. Până la urmă, s-a îndurat să revină la maşină, care avea uşa şoferului larg deschisă, avariile puse, plus o persoană pe scaunul din dreapta şi era într-adevăr lăsată în mijlocul drumului. Nu înainte de a-mi spune “Mulţumesc!”. Pentru?!?

Discuţii interminabile

E chiar lângă filtrul de polen!

Scandaluri si femei

Românii iubesc la nebunie scandalurile. Dacă nu le provoacă, atunci vor măcar să asiste la ele sau să le vadă fie pe prima pagină a ziarelor, fie în jurnalele TV. Conformându-se acestui veritabil hobby naţional, jurnaliştii (nu ştiu dacă e cel mai potrivit cuvânt) pun întrebările la interviuri şi dau titlurile articolelor, astfel încât să includă o sămânţă de scandal.

Cum această practică merge ca la carte, pentru că majoritatea persoanelor publice acceptă să intre în jocul generator de audienţă, sunt extrem de puţine cazurile în care scandalul nu se declanşează.  Astăzi, am aflat că Adrian Ilie nu e o astfel de persoană publică.

Deşi pentru predecesorul său în funcţia de manager general al Stelei, Meme (sau MM? N-am ştiut niciodată sigur) Stoica, replicile dure adresate tuturor erau probabil trecute ca atribuţie în fişa postului, Adrian Ilie pare hotărât să nu ducă “tradiţia” mai departe. Întrebat dacă e pregătit să “se ia de piept cu Borcea şi cu Zotta”, Cobra aproape că a ignorat întrebarea şi a spus doar atât: “Sunt pregătit să-mi fac meseria la Steaua”.  Un răspuns simplu, dar care merită reţinut. O palmă dată jurnalismului de tip tabloid. Genul de declaraţie care nu-ţi “face” ştirea şi din care nu poţi să scoţi un titlu pe care să-l tipăreşti cu font uriaş pe prima pagină.

Cum nimeni nu poate afirma că Adrian Ilie nu se pricepe la fotbal, şi fostul vârf de atac a demonstrat că stăpâneşte atât diplomaţia, cât şi limba română, rămâne de văzut dacă el va reuşi să rămână genul de personaj de care fotbalul românesc are nevoie. Rămâne de văzut, pentru că mediul de lucru al Cobrei nu este unul propice conservării calităţilor enumerate mai sus.

După o întâmplare atipică pentru fotbalul românesc şi, mai ales, pentru România, trebuia să vină şi una tipică. Şi a venit. De la Galaţi, unde sosia lui Elton, brazilianul Rocha, a fost supus de jurnaliştii locali, tirului deja clasic de întrebări: “Ai auzit de Hagi?”, “De Gică Popescu?”, “Chivu, Mutu?”. Cum Rocha nu auzise de niciunul din “ambasadorii” României în lume, ziariştii au trecut, firesc, la următorul pas al interogatoriului: “Ce părere ai despre fetele din România?” Nici n-a mai contat că întrebarea n-a fost adresată în portugheză. Chipul sud americanului s-a luminat şi “interviul” s-a terminat într-un hohot de râs general. Ar fi comic pentru toţi, dacă n-ar fi tragic pentru câţiva!