De fiecare dată când mă duc la film, trebuie să am în preajmă cel puţin un dobitoc. Data trecută a fost o idioată care îmi tot dădea picioare în scaun, acum a fost un specimen mai special. Omul era criminal - la fiecare faza tare din film (şi credeţi-mă că i s-au părut destule faze tari) băga un “My God!” (ăsta era preferatul lui), “Jesus!” sau “No way!”.
Inutil să mai precizez că e vorba de un compatriot şi nu de vreun străinez aterizat din întâmplare în cinematograful Patria, care probabil arată la fel ca în clasa a V-a sau a VI-a, când am fost prima dată la film (ce vremuri!).
Nici măcar floricele d-alea la pungă de plastic nu aveau, dar am dat 13 lei pe o pungă de chips-uri şi două sucuri. M-au costat mai scump decât credeam, pentru că am aşteptat finalul filmului cu sufletul la gură şi vezica pompând de emoţie. Toaletele arătau nesperat de OK, mai puţin amplasarea punctelor cheie, care te forţa să renunţi la orice urmă de pudoare. Dar n-am avut probleme, căci, aşa cum ar zice Alina Plugaru, “nu mi-e ruşine, că am ce arăta”. Marea mea surprindere a fost că aparatul pe care te uscai pe mâini, asta dacă esti vreun excentric care se se spală după ce-şi face nevoile, nu era setat pe modul economic, la fel cum e mai peste tot.
Revenind la omul cu credinţă în Dumnezeu, dar mai circumspect decât Toma, ar mai fi de zis că, atunci când s-a aprins lumina, am avut curiozitatea să ma uit cum arată, la fel cum fac mereu în situaţii din astea. N-am remarcat nimic surprinzător. Probabil e un om la locul lui, dar care atunci când merge la cinema, se entuziasmează atât de tare încât confundă sala cu sufrageria lui.
Câteva scaune mai încolo, o ceartă în cuplu. Cuprins, probabil, de beatitudinea insuflată de film, un spectator suporta reproşurile partenerei: “Daniel, unde pleci? Ce faci, mă laşi aici?”. Maaare greşeală, Daniel! Cred că te-a molipsit şi pe tine entuziasmul şi te-ai crezut liber ca pasărea cerului. Presimt că ai plătit sau încă mai plăteşti imprudenţa comisă.
Dacă prima dată când am fost la film, am trecut apoi şi pe la McDonalds (cred că era a doua oară în viaţă), unde am avut bani fix de un hamburger şi o porţie mică de cartofi (prima oară îmi mai lipseau 100 de lei ca să-mi iau un hamburger), acum m-am dus la KFC. Alegerea clasică - Crispy Strips + un porumb cică fiert (ultima dată când mai fac greşeala). Dar nu despre asta e vorba, ci despre decorul aflat în plină renovare. Oare e PR - oamenii vin, găsesc închis pentru renovare şi nu mai revin altă dată - sau marketing românesc - le luăm banii la fraieri chiar dacă localul arată ca dracu’?
