După modelul deja consacrat “nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”, Evenimentul Zilei prezintă în numărul de astăzi trei cazuri de poliţişti anchetaţi/sancţionaţi pentru că şi-au făcut (prea bine) treaba.
Cazul #1: prinzi în flagrant un hoţ de maşini, dar care are cunoştinţe în poliţie, eşti dat afară. Moment în care intervine justiţia, care nu e în stare să-ţi facă dreptate nici după 11 ani.
Cazul #2: nu vrei să-l hăituieşti pe Gheorghe Funar în trafic, ţi se înscenează un scandal sexual, cu două minore de 13 şi 14 ani şi eşti dat afară. Cum posibilitatea ca fetele să fie virgine era nulă, poliţistul incriminat a încercat să se apere, argumentând că, în perioada în care ar fi avut loc relaţiile sexuale, el tocmai se operase la rinichi şi i se montase o sondă. Degeaba! Omul e dat afară. Adevărata surpriză avea să se producă peste 2 ani, când poliţistul a fost reîncadrat şi a primit o despăgubire pentru cheltuiele de judecată şi salariile neîncasate în acest interval.
Cazul #3: O judecătoare este prinsă beată la volan. Poliţiştii vor să o convingă să sufle în fiolă şi ar mai vrea să-i întocmească dosar penal, pentru conducere sub influenţa alcoolului. Ambele încercări eşuează. Lucrurile nu se termină aici, căci poliţiştii sunt anchetaţi în prezent pentru că n-au apărat-o pe judecătoare de camerele de filmat ale televiziunilor.
Probabil urmează Cazul #4, iar în rolurile principale vor fi poliţiştii care l-au prins pe Sile Pietroi şi au adunat suficiente probe cât să stea la umbră pentru tot restul vieţii, dacă ar fi fost judecat de o justiţie normală.
- Bună ziua! Sunt … de la … . V-am sunat să mă asigur că revizia pe care aţi făcut-o la noi a decurs foarte bine şi că sunteţi foarte mulţumit.
- … da … sunt foarte mulţumit…
Nici vorbă deci de prezumţia de nemulţumire sau măcar de satisfacţie moderată. Clientul nu vrea să fie fidelizat? Îl fidelizăm cu forţa! Le-am făcut însă jocul pentru că am fost cu adevărat “foarte mulţumit”, dar şi fiindcă tacticile de PR aplicate româneşte mă lasă mai rece decât un duş în timpul reviziei la apă caldă.
Replica “Nişte ţărani!” i-a deranjat atât de tare pe oamenii legii, încât sindicatul poliţiştilor s-a plâns CNA că spotul la Cava d’oro “ar putea ştirbi autoritatea Poliţiei în faţa cetăţenilor”.
Să fiu sincer, eu n-am remarcat nimic atipic în privinţa poliţistului din reclamă şi nu prea l-am remarcat, pentru că mi se pare că e vorba despre “oamenii cu stil”, nu despre “ţăranii” cu caschetă şi uniformă. Poate asta ar trebui să-i deranjeze pe cei care se ocupă de imaginea poliţiştilor: că şeful de post din spotul Cava d’oro e încă reprezentativ pentru oamenii legii din România şi de asta trece aproape neobservat.
Probabil că CNA va decide interzicerea reclamei, iar percepţia cetăţenilor va fi că poliţiştii s-au “simţit”. Ăsta va fi adevăratul deserviciu adus Poliţiei, dar aşa e când nu te bagă nimeni în seamă şi te bagi tu cu forţa.
După ce au stat cuminţi de Paşte şi 1 Mai, hoţii par că au început săptămâna în forţă. Luni, un bărbat din Alba a rămas fără 8.600 de lei, după ce i s-a furat portofelul, dar şi pentru că a dat dovadă de o comoditate de-a dreptul falimentară. Suma nu era în portofel, ci în două conturi bancare, însă când scrii pe spatele cardurilor PIN-ul, e ca şi cum ai umbla cu toţi banii la tine. La fel de ingenioşi s-au dovedit a fi şi cei care l-au jefuit pe om, pentru că i-au lichidat conturile de la un bancomat supravegheat cu cameră video. În concluzie, nu s-a întâlnit hoţul cu prostul, ci prostul cu proştii.
Mai prevăzători s-au dovedit a fi cei care au golit conturile a zeci de clienţi Bancpost. Da, e vorba despre acea bancă cu reclama în care Napoleon însuşi rosteşte o replică memorabilă: “Crede şi nu cerceta!”. Adică un fel de “Dormi liniştit!”. Ca să revin la autorii fraudei, aceştia au scos banii de la bancomate din Bulgaria, deci sunt mai iscusiţi decât pungaşii din Alba.
Cum vina nu poate fi decât a sa, Bancpost susţine că va returna banii tuturor clienţilor păgubiţi, chiar dacă suma totală ar putea fi una cu multe z€roruri. Nu se ştie însă cine va returna băncii credibilitatea de dinaintea scandalului. Probabil o campanie de PR elaborată, pentru care Bancpost va plăti tot o sumă cu multe z€roruri.
În tot acest timp, Sorin Freciu vorbeşte, cu ocazia împlinirii a doi ani de The Money Channel, despre faptul că românii au depăşit stadiul în care, în ziua de salariu, scoteau toată leafa de la bancomat, ca să se ştie cu banii în mână. O fi de bine asta? Pentru că şi hoţii au depăşit stadiul în care te lăsau fără bani în troleu şi operează acum inclusiv online.
Aşteptăm deci cardul cu depozit sub saltea sau la ciorap, ca să ne ştim din nou banii în siguranţă. Nota bene, Bancpost!
să pui femeile să strângă semnături pentru Ziua Bărbatului!
Chestie remarcată, verificată şi aprobată de mine!
Şi dacă tot am pomenit vreo câteva posturi mai jos de “Nopţi prea lungi” (la fel ca şi asta), să remarcăm ce zice Nimeni Altu: “Misoginule, învaţă-l pe fi-tu: femeia urcă scara socială, bărbatul ia liftul!“.
Astăzi am aflat că dacă vrei să-ţi cumperi o casă şi ai 140.000 euro, ai de ales între un apartament în Frumuşani şi o vilă de 400 de m² cu garaj dublu, situată în Orlando, Florida.
M-a făcut, pentru prima dată, să mă gândesc serios să plec din ţară. Pe mine, care nu m-aş (fi) muta(t) nici măcar din cartierul în care stau acum! Asta, deşi preţurile apartamentelor aici sunt dintre cele mai mari.
Prefer să mai stau cu părinţii încă mult timp de acum încolo, decât să strâng jdemii de euro pentru avans, să plătesc, timp de 30 de ani, sute de euro pe lună, toate astea ca să achit de câteva ori un credit. Pentru ce? Pentru un apartament cu 2 camere, vechi de 20 de ani, cu vedere la ghena de gunoi.
Aşa că aştept un miracol - nu ştiu, să câştig la Loto fără să joc sau ca apartamentele din România să coste cât ar trebui să coste. Cred că şansele sunt cam egale.
Aş alege vila din Orlando, Florida, însă am o nedumerire: oare acolo se întâmplă ca un copil de 9 ani, venit în spital pentru un consult la vezica urinară, să fie luat pe sus de o asistentă medicală, pus pe masa de operaţie, anesteziat şi operat de apendicită, doar pentru că a fost confundat cu alt copil?
Răspunsul cred că e chiar numele categoriei la care postez acest articol: Se întâmplă (doar) în România!
Promoţiile de orice fel sunt inutile în România, atâta timp cât există hipermarketuri şi magazine cu autoservire. Nu contează că e vorba de 3+1, de mostre gratuite, degustări sau cadouri. Sunt bani aruncaţi pe fereastră.
Românul nu se jenează să cumpere trei produse (cazul optimist) şi unul să-l consume pe loc, fără să-l plătească. Sau să-şi ofere oricând şi la orice, mostre gratuite şi sesiuni de degustare. Încerci să-l ademeneşti să-ţi cumpere produsul cu un cadou? Păi îşi ia cadoul (care n-are cod de bare şi nu piuie la ieşire) şi ţi-a lăsat produsul pe raft!
O idee despre cum trebuie tratat clientul român de către hipermarketuri. În toată parcarea de la Kaufland, nu vezi un căruţ de cumpărături lăsat de izbelişte. Toate sunt frumos încolonate, în locurile special amenajate. La Carrefour, e jale! Zici că au fost aruncate din avion pe toată suprafaţa parcării. Diferenţa o fac, evident, cei 50 de bani! pe care trebuie să-i bagi în căruciorul de la Kaufland, ca să poţi să-l iei, şi pe care nu-i recuperezi decât dacă duci căruciorul la locul lui, după ce l-ai folosit. Simplu şi eficient!
Oare românii procedează aşa ca să nu piardă 50 de bani sau ca să nu-i ofere altcuiva? Ăsta e misterul…
Prognoza: cer senin. Iluminatul stradal: în funcţiune. Luminile de ceaţă: pornite. Fenomenul: generalizat. Cauze: necunoscute.
- În afară de dotările standard, ce alte opţionale mai doriţi pentru maşină? ABS, aer condiţionat…?
- PROIECTOARE DE CEAŢĂ!
Se apasă ambreiajul, se scoate schimbătorul din viteză, se porneşte motorul, se eliberează frâna de mână, se aprind luminile de întâlnire şi - foarte important!- SE APRIND PROIECTOARELE DE CEAŢĂ!
Semnalizezi prea târziu sau deloc? Nu contează, atâta timp cât ai aprinse PROIECTOARELE DE CEAŢĂ!
Ieşisem din Kaufland şi mă îndreptam spre maşină, când mi-am dat seama că nu are sens să-mi torturez vezica până acasă. Aşa că m-am întors în hypermarket cu o ţintă precisă: toaleta. După eliminarea presiunii au urmat spălatul şi uscatul pe mâini (ştiu, lucrez curat), perioadă în care în toaletă au mai intrat două persoane.
Prima a fost o doamnă de vârsta a treia, care probabil nu desluşise silueta masculină de pe uşă. I-am zis politicos că n-are ce căuta acolo şi a plecat stânjenită. A doua persoană a fost un copil al străzii, care s-a aplecat la chiuvetă şi a început să bea apă.
Dacă eroarea femeii m-a amuzat, gestul copilului m-a lăsat fără replică şi fără cuvinte. Era acelaşi copil pe care îl văzusem cu câteva clipe în urmă strângând cărucioarele, alături de angajaţii plătiţi să facă asta. Mă gândesc că cele câteva înghiţituri de apă reprezentau răsplata pe care şi-o oferea, cu permisiunea altora.
Primul impuls a fost să-i dau nişte bani să-şi ia un suc, dar am renunţat, pentru că îl văzusem mai devreme cu ţigara în gură şi, oricum, nu ştiu cât l-ar fi ajutat. Am plecat însă fără să zic sau să fac nimic. Pentru că nu ştiam ce sau orice aş fi făcut ar fi fost prea puţin sau greşit.
Nu pretind că am rezolvat problema ignorând-o sau că am procedat corect, doar că nu ştiu ce aş fi putut face. La fel de greşit ar fi să concluzionez că există copii ai străzii care o duc mult mai rău. De fapt, nu vreau să spun nimic cu postul ăsta. Doar să-l scriu, pentru că m-a impresionat întâmplarea.
