Pauză sau final?

În viaţă, e ca în fotbal - ai la dispoziţie o primă repriză, apoi urmează pauza. Doar că asemănările se opresc aici. În fotbal, după pauză, ai ocazia să repeţi lucrurile bune sau să îndrepţi greşelile pe care le-ai făcut în prima parte. În viaţă, nu ai întotdeauna la dispoziţie şi a doua repriză. Uneori, ai doar o repriză, în care ai greşit incredibil de mult, şi o pauză care nu ştii dacă se mai termină. Chiar dacă ştii că poţi să repari tot ce ai făcut în prima parte, poate nu mai ai ocazia să o faci. Nu mai ai decât regrete, care oricum sunt de prisos. Mai mult, în fotbal, cineva câştigă mereu până la urmă. În viaţă, se poate întâmpla ca toţi să piardă.

De ne-permis!

Mare minune mare, în această noapte. Vin acasă de la serviciu, cam pe la 1.30, şi văd că locul unde parchez maşina de obicei e ocupat. Nu intru în panică, mi s-a mai întâmplat, pentru că nu e locul meu de parcare. Nu recunosc maşina care a ocupat teritoriul atât de familiar Loganului meu, aşa că mă gândesc dacă să o blochez sau să parchez în altă parte. Renunţ la orice intenţie tipică pentru un şofer român, când văd şi conştientizez numărul de înmatriculare. Era a ei! Era a vecinei pe locul căreia parchez de vreo 8 luni!

Nu ne-am suprapus până acum, pentru că ea nu avea permis şi nici maşină în faţa blocului! Când am început să parchez pe locul ei, scârbit de găinaţul pe care îl găseam mereu pe maşină, din cauză că o lăsam sub un pom, am primit următoarea avertizare de la mama vecinei: “Vezi că ăla e locul ei, are şi maşină, dar nu are permis. Încă!”.

Mi-am zis “OK, parchez şi eu aici o vreme, până una alta”. Şi aşa s-au făcut 8 luni! Timp în care soluţia de moment s-a transformat în certitudine - “Gata, frate! Am loc de parcare! Nu e în stare fata să ia permisul şi s-a lăsat păgubaşă”.

Dar iată că sunt nevoit să-mi las maşina la mama dracu’ atunci când vin acasă, în loc să o proptesc fix în faţa scării. Pentru că cineva s-a gândit că o persoană care n-a fost în stare să ia permisul timp de cel puţin 8 luni merită să conducă pe drumurile din România, pline de şoferi care semnalizează târziu sau deloc, blochează intersecţia pentru că pot şi încalcă orice regulă de circulaţie şi de bun simţ sub acelaşi pretext - “se grăbesc”.

Ştiu, eu vorbesc, care am luat permisul a cincea oară! Dacă nu pot să fac nimic în privinţa locului de parcare, măcar să-mi vărs frustrarea pe blog.

Cugetare în miezul nopţii (II)

Dacă reuşeşti să-i transmiţi cuiva un mesaj cu care să se identifice sau să-i prezinţi o experienţă prin care şi el a trecut, atunci feedback-ul va fi extraordinar de puternic şi, mai ales, pozitiv.

Lucruri de evitat

Nu recomand Chicken Premiere şi “I Am Legend“.

Nu sunt chiar atât de rele, dar nu sunt mare lucru niciunul. Cred ca mediocre e cuvantul. Iar dacă ai parte de amândouă în aceeaşi seară, rezultatul nu poate fi decât submediocru.

Chicken Premiere e OK, parcă puiul începe să aibă gust de pui şi la McDonald’s, dar doar atât. E însă cel mai scump senviş din meniu, o practică deja previzibilă pentru lanţul de restaurante, când vine vorba de produse nou lansate. Şi nu mi se pare că bate Big Mac-ul, care rămâne tatăl lor.

Filmul cu Will Smith e şi mai OK, dar prestaţia excelentă a viitorului preşedinte al SUA, după cum singur se intitulează, nu poate salva un film cu buget evident uriaş, dar cu un scenariu subţire. Respect pentru actorul Will, care face măcar un lucru din două (film şi muzică) foarte bine. Sper că e clar că la film mă refeream. Probabil nu era, dar acum e!

24

Probabil cea mai tristă aniversare a mea de până acum. Nu-mi mai arde de obişnuitul bilanţ şi de concluzia invariabilă “E bine!”. Nici măcar nu mă mai îngrijorez că am făcut prea repede vârsta asta şi n-am apucat să fac nu ştiu ce chestie. Ultimele evenimente, pentru care sunt singurul vinovat, sunt mult mai importante decât faptul că astăzi împlinesc 24 de ani.

21 februarie 2008 m-a prins la serviciu. O continui acum cu un Bacardi Breezer, nici măcar de pepene roşu. Am primit deja (e 2:23) două LMA-uri - de la un tip cu care am jucat o singură dată fotbal şi care a văzut pe un forum că astăzi e ziua mea şi de la echipa forumului Computer Games. E clar: zilele de naştere nu mai sunt ce au fost odată. Totuşi, s-ar putea considera că sunt un tip popular, având în vedere că urările au început deja să curgă. Departe de adevăr!

Am primit două cadouri în avans. Un tricou, de la cea mai importantă persoană din viaţa mea, dar pe care am făcut-o să sufere nedrept de mult. Nu ştiu încă dacă va deveni unul din preferatele mele sau dacă mă voi întrista de câte ori o să-l văd. Şi un pulover urât, pe care l-am refuzat cu cinism.

E greu să găseşti cadoul potrivit pentru mine - sunt prea pretenţios, prea exclusivist sau prea anonim. Ori poate am deja tot ce-mi doresc şi poţi cumpăra cu bani. Mai puţin o casă a mea, dar ăsta e un lucru ce reprezintă un lux pentru aproape toţi oamenii pe care îi ştiu şi oricum, încă nu cred că sunt pregătit să locuiesc singur.

La mulţi ani, prostule! Poate o să te înveţi minte, odată pentru totdeauna!

Despre prostie (II)

Nu credeam că o să scriu atât de curând despre acest subiect, dar chiar mă văd nevoit.

Cât de prost să fii şi să nu-ţi dai seama de asta? Cât de prost să fii încât să nu poţi avea o părere, dar gata oricând să ţi le însuşeşti pe ale altora? Cât de prost să fii să-ţi strigi prostia în gura mare şi să adaugi că vei rămâne tot la fel de prost? Cât de prost să fii să crezi că nimic nu e bine şi că doar tu poţi corecta asta? Cât de prost să fii să nu-ţi dai seama că toţi ştiu cât de prost eşti şi se comportă cu tine ca atare? Cât de prost să fii să nu-ţi recunoşti greşelile şi să dai vina tocmai pe cei afectaţi de greşelile tale? Cât de prost să fii să-ţi dai seama că eşti în situaţia în care eşti din cauza prostiei tale, şi nu a altora sau a ghinionului? Cât de prost să fii încât să îţi alegi ca prieteni oameni care te concurează la prostie? Cât de prost să fii încât să nu-ţi dai seama că dacă a dat norocul peste tine, până la urmă vei ajunge unde meriţi? Cât de prost să fii să nu-ţi doreşti să fii mai bun, ci să te complaci în prostia ta?

Ştiu, sunt multe întrebări, dar există un singur răspuns la toate.

Despre prostie

Văzută de unii drept un păcat capital, alături de nehotărâre(?!), prostia poate îmbrăca multe forme, inclusiv cea a ignoranţei şi superficialităţii. Adică e suficient să dai dovadă de prea multă încredere de sine şi de prea puţină empatie, ca să te trezeşti că toată inteligenţa ta nu e de ajuns.

În rest, nu te certa cu un prost, pentru că te coboară la nivelul lui şi te bate cu experienţa acumulata.

Cugetare în miezul nopţii

Zic aşa: Trebuie să ai o calitate evidentă. Oamenii o vor remarca şi te vor aprecia, pentru început, doar pentru ea. Apoi, îţi vor descoperi şi restul calităţilor, ba chiar vor avea tendinţa să-ţi laude calităţi pe care habar nu aveai că le posezi şi vor sfârşi prin a-ţi inventa calităţi.

Profund, nu?

Amintiri din vacanţă (I)

Prima săptămână de concediu din acest an am ales să mi-o umplu cu o vacanţă în Grecia. Am zis că ajunge atâta patriotism, dovedit prin “n” vacanţe pe litoralul autohton, şi că e timpul să ies pentru prima dată din mirifica noastră ţară.

Trecând peste drumul de coşmar cu autocarul, aş putea zice că fost chiar o vacanţă reuşită. Mi-au plăcut condiţiile de cazare, calitatea serviciilor şi felul de a fi al grecilor. Nu mi-a plăcut că minuscula staţiune în care am stat - Olympic Beach - era doldora de români. Noroc că ai mei compatrioţi se comportă mult mai bine pe “în deplasare”, decât acasă. Cei mai mulţi dintre ei probabil au apreciat efortul vânzătorului ambulant grec de gogoşi(?) (comestibile, nu verbale) de a-i îmbia cu binecunoscuta incantaţie “Ia gogoaşa, neamule!“, însă eu mi-am zis că nu mai calc în viaţa mea în Grecia, în momentul în care am auzit sloganul publicitar de mai sus. M-am răzgândit însă şi m-am decis că n-ar fi rău să experimentez o vacanţă tot în Grecia, dar pe o insulă. Cunoscătorii m-au asigurat că acolo n-au ajuns prea multe picioare de români.

Nu mi-au plăcut nici chinezăriile şi imitaţiile care se găseau pretutindeni şi nici că pe la 12.00 - 1.00 era închis cam peste tot.

La capitolul obiective turistice vizitate am bifat 0 (zero) reuşite. Nu, n-am vizitat nici măcar Meteorele şi nici muntele Olimp! Asta pentru că trebuia să ma trezesc cu noaptea în cap şi să merg cu autocarul până la mama dracu’, aşa că am preferat să DORM! Încă mai cred că am făcut alegerea corectă.

Cred că am uitat să menţionez destule lucruri, dar d-asta am pus “(I)” după titlul articolului. Poate, poate…

De azi am blog!

Mi-am propus acum câteva luni bune să-mi fac un blog. Nu pentru că e sau a fost cândva la modă, ci pentru că vreau să-mi demonstrez mie însumi că sunt în stare să scriu, să creez.

Am nevoie şi vreau să fiu creeativ şi sunt convins că un blog va fi un imbold excelent pentru asta.

Acestea fiind spuse, declar deschis în mod oficial acest blog, în speranţa că voi avea cât mai curând motive să spun cu certitudine că sunt în stare. Până atunci, ăsta mi se pare cel mai bun titlu - Să vedem dacă sunt în stare…- având în vedere motivaţia şi lipsa acută de inspiraţie cu care mă confrunt. Pentru moment…