Archive for the ‘Fotbal’ Category

Bunică nu mai moare!

mai 2, 2008

Dacă cineva credea că Romeo Bunică nu are un loc asigurat în istoria contemporană a Ligii lui Mitică, poate răsufla mai uşurat ca un călător făcut la buzunare. Asta pentru că Bunică a marcat din nou în poarta Stelei! Nu ca jucător al Gloriei Buzău şi nu în poarta Stelei #1, ci în meciul Steaua II - Râmicu Sărat 0-2, din Liga a III-a. Asta e, imprudenţa se plăteşte, mai ales când joci la Steluţa şi dai gol Stelei - culmea, şi în ultimul minut! - iar meciul se termină egal.

Gigi Becali a fost prevăzător când l-a pensionat pe Bunică, iar decizia pare să fie aprobată de suporteri. Iată ce zice unul dintre ei, după ce află de ultima ispravă a neobrăzatului cu nume atât candid:

Ba Bunica asta ar trebui impuscat, ca are ceva cu Steaua!! Poate se strecoara in echipa Buzaului miercuri in Ghencea, si mai face dracului vreo prostie…

Poate a zis-o în glumă, dar poate la fel a vrut să bată şi Bunică lovitura aia liberă - în glumă, dar mingea s-a dus la vinclu…

De rememorat şi dialogul dintre vinovat şi păgubit, după gol:

- Băi, Bunică, câte goluri ai dat tu, mă, campionatul ăsta?
- Unu, nea Gigi.
- Păi bine, bă, hahalero, tocmai cu Steaua ţi-ai găsit să-l dai!?

Cum ar fi fost ca, în ultima etapă, în meciul din Ghencea cu Gloria Buzău, Steaua să mai primească un gol de la Bunică şi să piardă - Doamne fereşte! - titlul? Şi-aşa Steaua se află în situaţia ingrată de a-şi trimite surioara în Liga a II-a, pentru a deveni campioană. Probabil că Bunică nu s-ar fi bucurat nici atunci, dacă l-ar fi învins din nou pe Zapata, de parcă ar mai fi contat.

Dacă doriţi să revedeţi…

Teoria deconspirării

martie 15, 2008

Când declari că Nicolae Badea a luat 1 milion de dolari de la Gigi Becali, pentru ca Dinamo să o bată pe CFR Cluj, sezonul trecut, sunt şanse mari ca lumea să te ia în serios, chiar dacă te cheamă Gigi Neţoiu.

Dacă adaugi însă că “Badea cheamă antrenorii la el acasă noaptea şi face scheme de joc, că vezi Doamne, are el un program special pe calculator“, nu faci decât să oferi scenariştilor o idee pentru un film de comedie. Un film prost, dar de comedie.

În plus, nu îţi pierzi doar credibilitatea, ci eşti şi deconspirat în faţa celor care se realizează că dacă Badea ar fi fost un renumit proprietar de cazinouri, în loc de patronul Computerland, Neţoiu l-ar fi acuzat că face echipa la ruletă - cine are pe tricou numărul unde pică bila joacă titular.

În concluzie, la vremuri noi, e nevoie măcar de metode noi, pentru că oamenii sunt încă aceiaşi.

Atenţie, se filmează!

martie 9, 2008

A mai căzut un mit! Chiar de 8 Martie, Răzvan Lucescu, pe care absolut toată lumea sunt convins că l-ar fi descris ca fiind “bine crescut”, a înjurat o arbitră, pe numele ei Teodora Albon. În loc de “La mulţi ani!”, Lucescu jr. i-a adresat un afectuos “Du-te-n pizda mă-tii, că eşti vagaboandă!“.

Şi-a cerut scuze a doua zi, conştient că “s-a compromis prin această ieşire“.

În afară de explicaţia previzibilă că a cedat nervos, Lucescu a adăugat că a înjurat-o pe arbitra Teodora Albon într-o discuţie privată. Cu alte cuvinte, dacă vorbele sale nu ar fi fost înregistrate pe cameră, era perfect normal ca lumea să-l considere în continuare un tip educat şi cu bun simţ.

De cât timp se comportă ipocrit în faţa camerelor Răzvan Lucescu? Probabil dintotdeauna şi o face atât de bine, încât toţi l-au aprobat atunci când i-a arătat degetul mijlociu lui George Copos, după o victorie.

Mitul care a căzut nu e “Răzvan Lucescu e un om educat, cu bun simţ şi politicos”. E vorba de mitul “În fotbalul din România există şi oameni civilizaţi”. Nu am niciun dubiu acum, că adevăratul caracter al oamenilor din fotbalul românesc pe care îi apreciez apreciam nu e cel dedus din apariţiile la televizor, ci unul mai mult sau mai puţin ascuns. Şi care nu merită deloc apreciat.

Sper ca ştirea că Borcea nu-l mai vrea pe Răzvan Lucescu la Dinamo să fie reală şi intenţia să se menţină şi pe viitor, pentru că nici eu nu-l mai vreau în Ştefan cel Mare pe ipocrit.

Surprinzător şi amuzant!

februarie 27, 2008

1. Dică îl critică pe Becali într-o conferinţă de presă televizată.

Surprinzător: Unul dintre jucătorii Stelei are curajul să facă asta, cât încă e la echipă! La fel şi modul în care a reacţionat Gigi, care nu l-a pus pe lista de transferuri, nu l-a trimis la Steaua II şi nu a anunţat că dă bani clubului care îl ia pe Dică.
Amuzant: Alături de Dică, ar fi trebuit să fie şi Goian, însă moldoveanul s-a dat la fund - defect profesional, probabil.

2. Burdujan îl atacă pe Rednic şi e trimis la echipa a doua.

Amuzant: Modul în care a fost trimis atacantul la formaţia secundă - Zotta: “Burdujan a venit la mine să-i căutăm echipă. I-am spus că deja i-am găsit: Rapid II!”.
Surprinzător: Nu îl bănuiam pe Zota că deţine simţul umorului.

Ştirea de prima pagină

decembrie 27, 2007

E clar pentru toată lumea: CFR Cluj există, îşi extinde supremaţia la toate capitolele (loc în clasament, transferuri, buget etc.) şi trebuie băgată în seamă de toată lumea! Singurul capitol la care clujenii mai sufereau e cel al imaginii. Degeaba banii lui Paszkany cumpărau tot, de la fotbalişti străini şi antrenori, la arbitri, iar echipa mergea din victorie în victorie - jurnalele sportive începeau tot cu Steaua sau Dinamo.

Confirmarea că echipa din Gruia începe să puncteze şi la capitolul imagine vine chiar de la Gazeta Sporturilor, care în primul număr de după mini-vacanţa de Crăciun are pe prima pagină ştirea că Didy a fost lovit de o cruntă accidentare. Explicaţia că e o alegere de conjunctură nu prea ţine, pentru că în ediţia respectivă există suficiente alte subiecte tari. În plus, Didy nu a rupt gura târgului până acum, fiind în umbra mai prolificului Fabbiani.

Cred că e un moment de referinţă, nu doar în istoria clubului CFR Cluj, ci a presei sportive româneşti de după 1989. Steaua, Dinamo şi Rapid au fost depăşite clar, din absolut toate punctele de vedere, de o echipă din provincie. E meritul lui Paszkany că a pus la bătaie sume imense pentru fotbalul din România şi al lui Mureşan că a ştiut cum să-i cheltuiască. Nici Andone nu trebuie uitat, chiar dacă e evident că, în condiţiile date, contribuţia lui e minoră.

Personal nu credeam că CFR va ajunge la acest nivel, mai ales după ce l-au concediat aiurea pe Dorinel Munteanu - o decizie care mi s-a părut că denotă amatorism. Dar, după ce experimentul italian numit Bergodi a dat greş, soluţia autohtonă Andone dă rezultatele solicitate.

După meciul pierdut la Timişoara, titlul de campioană nu mai e chiar inevitabil pentru CFR Cluj. Totuşi, e foarte posibil ca, în vară, un club care, în urmă cu câteva sezoane, evolua în Divizia C să devină campioana României şi să joace direct în grupele Champions League. Ar fi un alt moment de referinţă, iar atunci, ştirile despre ce au făcut jucătorii lui CFR în vacanţă şi topul celor mai sexy jucători ai clujenilor, realizat de impresarul Simona Senzual, vor fi ceva natural în media de pe la noi.

Scandaluri si femei

iunie 15, 2007

Românii iubesc la nebunie scandalurile. Dacă nu le provoacă, atunci vor măcar să asiste la ele sau să le vadă fie pe prima pagină a ziarelor, fie în jurnalele TV. Conformându-se acestui veritabil hobby naţional, jurnaliştii (nu ştiu dacă e cel mai potrivit cuvânt) pun întrebările la interviuri şi dau titlurile articolelor, astfel încât să includă o sămânţă de scandal.

Cum această practică merge ca la carte, pentru că majoritatea persoanelor publice acceptă să intre în jocul generator de audienţă, sunt extrem de puţine cazurile în care scandalul nu se declanşează.  Astăzi, am aflat că Adrian Ilie nu e o astfel de persoană publică.

Deşi pentru predecesorul său în funcţia de manager general al Stelei, Meme (sau MM? N-am ştiut niciodată sigur) Stoica, replicile dure adresate tuturor erau probabil trecute ca atribuţie în fişa postului, Adrian Ilie pare hotărât să nu ducă “tradiţia” mai departe. Întrebat dacă e pregătit să “se ia de piept cu Borcea şi cu Zotta”, Cobra aproape că a ignorat întrebarea şi a spus doar atât: “Sunt pregătit să-mi fac meseria la Steaua”.  Un răspuns simplu, dar care merită reţinut. O palmă dată jurnalismului de tip tabloid. Genul de declaraţie care nu-ţi “face” ştirea şi din care nu poţi să scoţi un titlu pe care să-l tipăreşti cu font uriaş pe prima pagină.

Cum nimeni nu poate afirma că Adrian Ilie nu se pricepe la fotbal, şi fostul vârf de atac a demonstrat că stăpâneşte atât diplomaţia, cât şi limba română, rămâne de văzut dacă el va reuşi să rămână genul de personaj de care fotbalul românesc are nevoie. Rămâne de văzut, pentru că mediul de lucru al Cobrei nu este unul propice conservării calităţilor enumerate mai sus.

După o întâmplare atipică pentru fotbalul românesc şi, mai ales, pentru România, trebuia să vină şi una tipică. Şi a venit. De la Galaţi, unde sosia lui Elton, brazilianul Rocha, a fost supus de jurnaliştii locali, tirului deja clasic de întrebări: “Ai auzit de Hagi?”, “De Gică Popescu?”, “Chivu, Mutu?”. Cum Rocha nu auzise de niciunul din “ambasadorii” României în lume, ziariştii au trecut, firesc, la următorul pas al interogatoriului: “Ce părere ai despre fetele din România?” Nici n-a mai contat că întrebarea n-a fost adresată în portugheză. Chipul sud americanului s-a luminat şi “interviul” s-a terminat într-un hohot de râs general. Ar fi comic pentru toţi, dacă n-ar fi tragic pentru câţiva!