Deasupra lumii

OK, noi, românii, nu suntem la fel de civilizaţi ca japonezii, care ne-au mai dat încă o lecţie, atunci când nu s-au îngrămădit nici măcar la ajutoare. Am trăit prea mulţi ani de comunism, care ne-au băgat în cap ideea că daca nu eşti printre primii la coadă sau nu dai din coate ca să te bagi în faţă, atunci n-ai şanse să apuci. Ce să apuci? Pe Dumnezeu de un picior, căci aşa ne simţim atunci când avem în sacoşă comoara pentru care ne-am luptat cu trezitul de dimineaţă, statul în frig, vecinii de coadă diabolici şi vânzătorii meschini: “A fost OMOR, dar am prins şi eu. N-arată prea bine, dar decât deloc…“.

Românii se bat ca chiorii pentru: ajutoare de la Uniunea Europeană, mâncare la promoţie, pomeni electorale, bilete de tratament şi cam orice e gratis sau aproape gratis. Nu contează ca n-ai nevoie de lucrul respectiv, important e să nu ratezi ocazia.

Un alt element fascinant al acestei mentalităţi mi se pare LISTA. E acel document – întocmit de un om cu iniţiativă, în cazul în care e vorba de o aşteptare prelungită – pe care numele tău trebuie să fie trecut musai, dacă vrei să ai viaţă bună cu oamenii de la coadă. Nu contează că ai ajuns acolo înaintea lor – dacă nu ţi-ai trecut numele pe listă, nu exişti. Când va veni momentul în care începe distribuirea sau accesul la pomana, degeaba vei încerca să-ţi ceri dreptul: “Domn’ne nu înţelegi că nu eşti pe listă? Uite, toată lumea care a stat aici e trecută, şi domnul, şi doamna… De unde ştiu eu că n-ai venit acum şi vrei să te bagi în faţă? Păi ştii de când stăm noi aici?“.

Însă ce nu pot să înţeleg, dar mi se pare absolut admirabil este instinctul pe care îl au unii români, de a se cocoţa cu mari eforturi pe grămada sau raftul cu produsul dorit – făină, zahăr, ulei sau bormaşini. Iar odată ajunşi acolo, să înceapă să-l arunce cu generozitate spre mulţime, porţie cu porţie. Cred că se simt în momentul ăla ca nişte mici Dumnezei şi în mod sigur oamenii de la picioarele lor îi adulează şi le sunt veşnic recunoscători. Câte cupluri nu s-au cunoscut astfel – el deasupra grămezii, iar ea făcându-i ochi dulci de la poalele ei? Câte prietenii de-o viaţă nu s-or fi întemeiat aşa? Câţi oameni n-au scăpat de la a fi călcaţi în picioare, datorită acestor eroi moderni? Câţi japonezi disciplinaţi, politicoşi şi răbdători se pot lăuda cu aşa ceva, ăăă?

Etichete: îmbulzeli, cozi