Cu oiştea-n card!
După ce au stat cuminţi de Paşte şi 1 Mai, hoţii par că au început săptămâna în forţă. Luni, un bărbat din Alba a rămas fără 8.600 de lei, după ce i s-a furat portofelul, dar şi pentru că a dat dovadă de o comoditate de-a dreptul falimentară. Suma nu era în portofel, ci în două conturi bancare, însă când scrii pe spatele cardurilor PIN-ul, e ca şi cum ai umbla cu toţi banii la tine. La fel de ingenioşi s-au dovedit a fi şi cei care l-au jefuit pe om, pentru că i-au lichidat conturile de la un bancomat supravegheat cu cameră video. În concluzie, nu s-a întâlnit hoţul cu prostul, ci prostul cu proştii.
Mai prevăzători s-au dovedit a fi cei care au golit conturile a zeci de clienţi Bancpost. Da, e vorba despre acea bancă cu reclama în care Napoleon însuşi rosteşte o replică memorabilă: “Crede şi nu cerceta!”. Adică un fel de “Dormi liniştit!”. Ca să revin la autorii fraudei, aceştia au scos banii de la bancomate din Bulgaria, deci sunt mai iscusiţi decât pungaşii din Alba.
Cum vina nu poate fi decât a sa, Bancpost susţine că va returna banii tuturor clienţilor păgubiţi, chiar dacă suma totală ar putea fi una cu multe z€roruri. Nu se ştie însă cine va returna băncii credibilitatea de dinaintea scandalului. Probabil o campanie de PR elaborată, pentru care Bancpost va plăti tot o sumă cu multe z€roruri.
În tot acest timp, Sorin Freciu vorbeşte, cu ocazia împlinirii a doi ani de The Money Channel, despre faptul că românii au depăşit stadiul în care, în ziua de salariu, scoteau toată leafa de la bancomat, ca să se ştie cu banii în mână. O fi de bine asta? Pentru că şi hoţii au depăşit stadiul în care te lăsau fără bani în troleu şi operează acum inclusiv online.
Aşteptăm deci cardul cu depozit sub saltea sau la ciorap, ca să ne ştim din nou banii în siguranţă. Nota bene, Bancpost!
Tags: Bancpost, card, cod PIN, fraudă bancară, hoţi