Încă o victorie a justiţiei din România!

1 om omorât pe trecerea de pietoni = 2 ani de închisoare! Cu suspendare!

… tot în stradă, unde-n orice anotimp e şi iarbă şi zăpadă!

Let’s take it back to 2004!

Bun venit în lumea reală!

Aceeaşi distribuţie de succes ca-n blockbusterul “Copiii din ziua de azi“, adică eu, Turturica şi Floyd Fălcuţe. O scurtă plimbare prin cartierul scufundat în beznă, căci iluminatul public era în pauză de masă.

După ce ochii ni se obişnuiesc cu întunericul, primul lucru care ne izbeşte pupilele este un monument de nesimţire

SuperTragiComic (partea a II-a)

Motto: Mi-au ridicat şi mie maşina.

Aşa cum îi spuneam ieri lui Viorel, nu pot să fiu sigur că nu mi-au ridicat maşina (şi) mie, pentru că o lăsasem într-o zonă unde erau prea multe locuri libere decât de obicei. Spiritul prevăzător mi-a fost răsplătit, lipsa de anticipaţie, nu. Concret, ia maşina de unde nu-i, seara la ora 23.00!

Deşi nu-mi doream să-mi folosească vreodată experienţa în materie de SuperCom

SuperComiTragic

Nu-ţi mai găseşti maşina în locul unde ai parcat, nu tocmai regulamentar, şi-ţi dai seama brusc că te afli pe teritoriul lui Onţanu? Nu dispera! SuperrrrrCommmmmm îţi vine în ajutor! Apelând numărul de telefon din patru cifre 9671 (cu 021 în faţă) afli de super-oferta SuperCom: o plimbare de neuitat în … * fum, efecte speciale, lasere, iar fum *… Afumaţi, locul unde s-a teleportat maşina ta. Totul la preţul promoţional de 630 lei! Asta dacă te grăbeşti şi profiţi de ofertă în 24 de ore de la teleportare. Altfel, plăteşti pentru fiecare zi de întârziere tariful pentru cazarea maşinii – cam cât ar costa o noapte la un hotel de două stele pe litoral, în timpul sezonului. Teleportarea te costă cam cât un drum dus-întors tot pe litoral, într-o Săgeată Albastră, dacă tot suntem la capitolul comparaţii estivale.

În fine, ajungi la SuperCom Secret Hideout,

Mitocanul e cel mai mitocan, atunci când e la volan!

Seara târziu. Mă întorceam acasă după o zi lungă de muncă, la volanul maşinii care are ghinionul să circule în România. Mai aveam câteva minute până să ajung. Opresc la semafor, eram pe banda a doua şi mai aveam în faţă o singură maşină. Marca preferată a românilor care e deştepţi şi îşi ia maşini second din Germania, ca să se dea jmekeri cu ele în ţară: Volkswagen. Nu era şi modelul preferat al categoriei respective, adică Golf. Era Lupo, zice-i-aş şoferului bancul ăla prost cu Lupul, bazat pe calambur. Căci după ce a plecat de la semafor, mergea în faţa mea cu viteza unui melc dotat cu carapace de ţestoasă, în loc de cochilie. Am răbdat cât am răbdat, iar apoi

Iei un leu, da’…

Era un cerşetor atipic, deşi avea, ca mai toţi cei din breasla lui, o plasă într-o mână şi un document în cealaltă. N-avea însă agresivitatea specifică profesiei. Încerca să obţină mila oamenilor într-un loc cu vad bun, cred eu: parcarea mall-ului din Băneasa. L-am refuzat din principiu, atunci când a venit vorba de bani, dar şi-a încercat în continuare norocul: “Nu mai aveţi un loc în maşină? Stau chiar vis a vis de aeroportul Băneasa”. L-am refuzat din nou, de data asta din reflex, fără să-mi dau seama pe moment că, deşi nu avea nicio problemă să se deplaseze, ar fi vrut să-l duc cu maşina la o distanţă de 10 minute de mers pe jos. Plus că se afla la doi paşi de staţia RATB, care l-ar fi dus în 5 minute acasă.

Tot urmărindu-l, am rămas mirat când l-am văzut purtând o conversaţie care a durat minute bune cu un cuplu, ea – gravidă, el – cu o faţă care numai răbdare şi compasiune nu exprima. Culmea e că discuţia a continuat mult timp după ce bărbatul a băgat mâna în buzunar şi i-a dat nişte bani.

Având în minte portretul unui cerşetor politicos, cizelat şi comod, mi s-a părut ciudată insistenţa cu care l-a abordat pe un domn, foarte probabil de origine arabă, care s-a urcat într-un SUV. Mai avea puţin şi îi bătea în geam şi s-a dat cu greu din calea maşinii, doar după ce a primit de la şofer o bancnotă. A băgat-o în plasă, iar apoi a venit spre mine, zâmbind amar: “Numai omul e în stare de aşa ceva. Trebuia să-mi dea 9.000 de dolari comision, că i-am găsit teren la Piaţa Domenii, acum câţiva ani, şi mi-a dat acum 1 leu”.

Floyd nu pleacă de la măcelărie!

Merg astăzi să îmi cumpăr atât de necesarul piept de pui, însoţit de câinele Floyd. Ajungem în faţa magazinului şi îl parchez pe Monstrul Bălos lângă un gard, cu ajutorul lesei din dotare. Intru în magazinul specializat în vânzarea de produse din carne – înăuntru, coadă demnă de vremurile de glorie ale lui Ceauşescu. Deasupra tuturor, un aparat de aer condiţionat setat să sufle aer rece fix în capul clienţilor. Care nu plecau din magazin fără să cumpere măcar 5-6 cremvuşti de pui. Problema lor.

Când mai aveam o persoană în faţă la coadă, îl văd pe geam pe Floyd cum se plimbă prin faţa magazinului, liber ca un infractor care a avut de-a face cu justiţia din România. Mă gândesc că dacă n-a dispărut ca Omar Hayssam până acum, sunt puţine şanse să o facă în următoarele 2 minute. Iau pieptul de pui, plătesc şi dau buzna afară. Mă aşteptam să-l găsesc pe Floyd trăgând lesa după el. Dar nu. Lesa şi zgarda sufocantă – care se pare că nu-i îngrădeşte deloc libertatea de mişcare – erau legate frumos pe gard, acolo unde îl lăsasem şi pe el. M-am simţit în momentul ăla exact ca plutonierul Căpşună, când îl loc să-l găsească pe Costel în baia unde îl incuiase, se trezeşte cu un căţeluş.

Pute maro!

Nu-i nimic mai de căcat decât un artist care se consideră hip-hopper şi e asimilat de mass-media ca hip-hopper care se pune, chiar şi cu o piesă, în slujba unui partid, oricare ar fi el. 1-Q Sapro, căci despre el e vorba, a lansat pe internet, că pe piaţa nu mai are cum, o piesă intitulată “Alianţa maro”. E evident subiectul, dar iată cum îşi justifică autorul creaţia în Gândul:

Eu am scris piesa, ei au ascultat-o şi au vrut-o. Le-am dat voie s-o folosească. Contra cost. Caritate fac, dar nu cu politicienii

O, da! L-a apucat scrisul piesei, chiar înainte de campania electorală, iar cei de la PNL, căci ei au ascultat-o şi au vrut-o, au aflat de ea în timp util, ca să o poată folosi pe post de instrument electoral. Eu îl bănuiesc că ai scris-o la comandă, dar s-ar putea să mă înşel. Totuşi, există nişte precedente. Prin ‘90 şi ceva Morometzii, trupa lui 1-Q Sapro, cântau despre situaţia din fosta Iugoslavie, iar recent, 1-Q himself a mai lansat o piesă pe tema violenţelor de la Chişinău. Plus melodia “13 – 15 iunie, zile negre”, dedicată victimelor mineriadelor. Culmea, toate subiectele pieselor au avut un puternic impact mediatic la vremea respectivă. Deci daţi-mi voie să-i refuz prezumţia de empatie 1-Q-ului Sapro şi să-l acuz de încercări disperate de a-şi face publicitate.

Am cântat în campanie, dar asta nu înseamnă că am devenit membru de partid sau că m-am colorat în vreun fel. Am cântat pentru mai mulţi şi n-am ascuns niciodată asta. N-am prea cântat pentru PSD, pe care-i urăsc de moarte. Când o muri Iliescu, o să dau bairam. Ştiu că nu sună prea creştineşte, dar asta e… Am refuzat şi PRM-ul, iar când mă sunau cei de la UDMR, închideam telefonul

Sunt câteva chestii care sună bine în citatul ăsta, dar se vede treaba că oricât de mult ai urî PSD-ul, tot mai mult iubeşti onorariul încasat după un concert electoral. Sau după încă o piesă creată la comandă:

PNL Bucureşti a mai lucrat cu 1-Q Sapro şi în campania electorală locală de la Sector 1, pentru Andrei Chiliman. Atunci, 1-Q Sapro a compus piesa „Antirechini”, folosită de Chiliman în campania „Salvaţi Sectorul 1 de rechinii imobiliari”. Cântecul nu a fost însă popularizat, fiind folosit exclusiv în campania lui Andrei Chiliman.

Numere predestinate

S-au terminat numerele de înmatriculare cu două cifre în Capitală, însă suficienţi şoferi au apucat să-şi îndeplinească fantezia numerologico-literală. Eu unul n-am prea reuşit. A trebuit să mă mulţumesc cu aproximativ a 5-a variantă de pe lista elaborată şi memorată.

Mai sunt însă şi conducătorii auto care s-au lăsat în voia destinului, cu o singură condiţie: “Să nu fie SUG sau GAY. În rest, poate să fie orice”. De dragul economiei sau din lipsă de interes. Şi totuşi, numărul de înmatriculare al maşinii poate spune destule despre proprietarul ei: anul naşterii, iniţialele numelui sau chiar ale prenumelor tuturor membrilor familiei. Sau poate explica modul de obţinere a banilor pentru cumpărarea maşinii. Cum e cazul domnişoarei de tip pitzipoancă, pe care am văzut-o astăzi, la volanul unei maşini destul de scumpe, cu numărul de înmatriculare B 05 UPT. Ştiu, sunt bolnav.