- Bună ziua! Sunt … de la … . V-am sunat să mă asigur că revizia pe care aţi făcut-o la noi a decurs foarte bine şi că sunteţi foarte mulţumit.
- … da … sunt foarte mulţumit…
Nici vorbă deci de prezumţia de nemulţumire sau măcar de satisfacţie moderată. Clientul nu vrea să fie fidelizat? Îl fidelizăm cu forţa! Le-am făcut însă jocul pentru că am fost cu adevărat “foarte mulţumit”, dar şi fiindcă tacticile de PR aplicate româneşte mă lasă mai rece decât un duş în timpul reviziei la apă caldă.
… şoferului căruia i-am lovit oglinda laterală cu cea a maşinii mele, chiar în faţa Secţiei 2 de Poliţie, în timp ce el era staţionat neregulamentar, dar cu avariile puse.
N-am apucat să-i cer scuze prin viu grai şi faţă în faţă, pentru că până am găsit un loc unde să opresc maşina, el deja plecase. Nu am făcut decât un gest spăşit, imediat după impactul oglindă-oglindă. Mi-a răspuns printr-un claxon. Sau eu i-am răspuns lui. Nu ştiu exact, pentru că totul s-a întâmplat foarte repede, dar fără urmări. Cel puţin pentru mine, iar dacă oglinda mea n-a păţit nimc, mă gândesc că nici a lui nu a suferit vreo leziune.
Recunosc că nu e primul incident de acest fel în care sunt implicat, dar mi se întâmplă din ce în ce mai rar, deci cred că fenomenul e pe punctul de a fi eradicat. Aşa să mă ajute Dumnezeu!
P.S.: Ce căutam în faţa Secţiei 2 de Poliţie? Tinereţea de altădată!
Replica “Nişte ţărani!” i-a deranjat atât de tare pe oamenii legii, încât sindicatul poliţiştilor s-a plâns CNA că spotul la Cava d’oro “ar putea ştirbi autoritatea Poliţiei în faţa cetăţenilor”.
Să fiu sincer, eu n-am remarcat nimic atipic în privinţa poliţistului din reclamă şi nu prea l-am remarcat, pentru că mi se pare că e vorba despre “oamenii cu stil”, nu despre “ţăranii” cu caschetă şi uniformă. Poate asta ar trebui să-i deranjeze pe cei care se ocupă de imaginea poliţiştilor: că şeful de post din spotul Cava d’oro e încă reprezentativ pentru oamenii legii din România şi de asta trece aproape neobservat.
Probabil că CNA va decide interzicerea reclamei, iar percepţia cetăţenilor va fi că poliţiştii s-au “simţit”. Ăsta va fi adevăratul deserviciu adus Poliţiei, dar aşa e când nu te bagă nimeni în seamă şi te bagi tu cu forţa.
După ce au stat cuminţi de Paşte şi 1 Mai, hoţii par că au început săptămâna în forţă. Luni, un bărbat din Alba a rămas fără 8.600 de lei, după ce i s-a furat portofelul, dar şi pentru că a dat dovadă de o comoditate de-a dreptul falimentară. Suma nu era în portofel, ci în două conturi bancare, însă când scrii pe spatele cardurilor PIN-ul, e ca şi cum ai umbla cu toţi banii la tine. La fel de ingenioşi s-au dovedit a fi şi cei care l-au jefuit pe om, pentru că i-au lichidat conturile de la un bancomat supravegheat cu cameră video. În concluzie, nu s-a întâlnit hoţul cu prostul, ci prostul cu proştii.
Mai prevăzători s-au dovedit a fi cei care au golit conturile a zeci de clienţi Bancpost. Da, e vorba despre acea bancă cu reclama în care Napoleon însuşi rosteşte o replică memorabilă: “Crede şi nu cerceta!”. Adică un fel de “Dormi liniştit!”. Ca să revin la autorii fraudei, aceştia au scos banii de la bancomate din Bulgaria, deci sunt mai iscusiţi decât pungaşii din Alba.
Cum vina nu poate fi decât a sa, Bancpost susţine că va returna banii tuturor clienţilor păgubiţi, chiar dacă suma totală ar putea fi una cu multe z€roruri. Nu se ştie însă cine va returna băncii credibilitatea de dinaintea scandalului. Probabil o campanie de PR elaborată, pentru care Bancpost va plăti tot o sumă cu multe z€roruri.
În tot acest timp, Sorin Freciu vorbeşte, cu ocazia împlinirii a doi ani de The Money Channel, despre faptul că românii au depăşit stadiul în care, în ziua de salariu, scoteau toată leafa de la bancomat, ca să se ştie cu banii în mână. O fi de bine asta? Pentru că şi hoţii au depăşit stadiul în care te lăsau fără bani în troleu şi operează acum inclusiv online.
Aşteptăm deci cardul cu depozit sub saltea sau la ciorap, ca să ne ştim din nou banii în siguranţă. Nota bene, Bancpost!
Dacă cineva credea că Romeo Bunică nu are un loc asigurat în istoria contemporană a Ligii lui Mitică, poate răsufla mai uşurat ca un călător făcut la buzunare. Asta pentru că Bunică a marcat din nou în poarta Stelei! Nu ca jucător al Gloriei Buzău şi nu în poarta Stelei #1, ci în meciul Steaua II - Râmicu Sărat 0-2, din Liga a III-a. Asta e, imprudenţa se plăteşte, mai ales când joci la Steluţa şi dai gol Stelei - culmea, şi în ultimul minut! - iar meciul se termină egal.
Gigi Becali a fost prevăzător când l-a pensionat pe Bunică, iar decizia pare să fie aprobată de suporteri. Iată ce zice unul dintre ei, după ce află de ultima ispravă a neobrăzatului cu nume atât candid:
Ba Bunica asta ar trebui impuscat, ca are ceva cu Steaua!! Poate se strecoara in echipa Buzaului miercuri in Ghencea, si mai face dracului vreo prostie…
Poate a zis-o în glumă, dar poate la fel a vrut să bată şi Bunică lovitura aia liberă - în glumă, dar mingea s-a dus la vinclu…
De rememorat şi dialogul dintre vinovat şi păgubit, după gol:
- Băi, Bunică, câte goluri ai dat tu, mă, campionatul ăsta?
- Unu, nea Gigi.
- Păi bine, bă, hahalero, tocmai cu Steaua ţi-ai găsit să-l dai!?
Cum ar fi fost ca, în ultima etapă, în meciul din Ghencea cu Gloria Buzău, Steaua să mai primească un gol de la Bunică şi să piardă - Doamne fereşte! - titlul? Şi-aşa Steaua se află în situaţia ingrată de a-şi trimite surioara în Liga a II-a, pentru a deveni campioană. Probabil că Bunică nu s-ar fi bucurat nici atunci, dacă l-ar fi învins din nou pe Zapata, de parcă ar mai fi contat.
să pui femeile să strângă semnături pentru Ziua Bărbatului!
Chestie remarcată, verificată şi aprobată de mine!
Şi dacă tot am pomenit vreo câteva posturi mai jos de “Nopţi prea lungi” (la fel ca şi asta), să remarcăm ce zice Nimeni Altu: “Misoginule, învaţă-l pe fi-tu: femeia urcă scara socială, bărbatul ia liftul!“.
Completam astăzi un formular cu datele personale, când îmi dau seama că mi-a expirat cartea de identitate. Şi nu recent, ci de vreo două luni! Bucata aia de carton laminat a împlinit 10 ani, iar eu nu mai sunt, de tot atâta timp, copilul care mergea cu mămica la secţia de poliţie, să se tragă în poză. Nu, nu mi se pare că “parcă era ieri…”, dar “până mai ieri” mă uitam la data când îmi expiră cartea de identitate şi îmi ziceam “mai e destul timp…“. Am avut-o la mine aproape zilnic în ultimii ani, mi-a lipsit când aveam, probabil, cea mai mare nevoie de ea, dar am şi recuperat-o miraculos după ce am pierdut-o.
N-o să mă apuc să fac vreun bilanţ al ultimilor 10 ani. Normal că s-au întâmplat multe, s-au întâmplat de toate, dar se întâmplă şi să fiu aici, acum. Şi nu e chiar aşa de rău pe cât putea fi, dar nici atât de bine pe cât aş fi vrut sau ar fi putut să fie.
În ziua din 2008 în care am mai bifat un an de existenţă, n-am conştientizat vârsta la care am ajuns, pe cât am conştientizat-o astăzi. Genul ăsta de evenimente te face să emiţi constatări din alea melancolico-patetice de genul “Ce-a trecut timpul…!”. Probabil următorul eveniment va fi identificarea şi confirmarea prezenţei pe suprafaţa capilară a primului fir de păr alb (probabil pe undeva pe la ceafă). Mă aşteaptă prima pereche de ochelari de vedere, primul moştenitor, primul copil care o să-mi cedeze locul în tramvai şi primul pas pe ultimul drum. Aş prefera în ordinea asta.
Înainte de asta, însă, urmează cel puţin două drumuri la poliţie şi plata unei amenzi cuprinse între 40 şi 80 de lei. Doar am întârziat cu mai bine de două luni data când trebuia să scriu postul ăsta.
Astăzi am aflat că dacă vrei să-ţi cumperi o casă şi ai 140.000 euro, ai de ales între un apartament în Frumuşani şi o vilă de 400 de m² cu garaj dublu, situată în Orlando, Florida.
M-a făcut, pentru prima dată, să mă gândesc serios să plec din ţară. Pe mine, care nu m-aş (fi) muta(t) nici măcar din cartierul în care stau acum! Asta, deşi preţurile apartamentelor aici sunt dintre cele mai mari.
Prefer să mai stau cu părinţii încă mult timp de acum încolo, decât să strâng jdemii de euro pentru avans, să plătesc, timp de 30 de ani, sute de euro pe lună, toate astea ca să achit de câteva ori un credit. Pentru ce? Pentru un apartament cu 2 camere, vechi de 20 de ani, cu vedere la ghena de gunoi.
Aşa că aştept un miracol - nu ştiu, să câştig la Loto fără să joc sau ca apartamentele din România să coste cât ar trebui să coste. Cred că şansele sunt cam egale.
Aş alege vila din Orlando, Florida, însă am o nedumerire: oare acolo se întâmplă ca un copil de 9 ani, venit în spital pentru un consult la vezica urinară, să fie luat pe sus de o asistentă medicală, pus pe masa de operaţie, anesteziat şi operat de apendicită, doar pentru că a fost confundat cu alt copil?
Răspunsul cred că e chiar numele categoriei la care postez acest articol: Se întâmplă (doar) în România!
